Cei care nu-si traiesc relatiile pe Facebook sunt mai fericiti

De multe ori, evaluăm viaţa cuiva după fotografiile care apar pe pagina lor de socializare, dar şi după ceea ce scriu despre ei înşişi şi nu luăm în calcul, aproape niciodată, că ei să fi folosit doar nişte „măşti sociale”. De multe ori, fericirea afişată pe Facebook nu este autentică . 

Specialiştii au descoperit motivele pentru care cupluri fericite aleg să nu posteze întreaga lor viaţă on-line.

1. Atunci când oamenii sunt fericiţi în relaţia lor, ei trăiesc în prezent, adică aici şi acum.

Oamenii care sunt fericiţi se bucură atât de mult de prezent, încât, de multe ori, uită să facă postări pe reţele de socializare. Puţin ştiu că pe marea majoritate a conturilor de Facebook stau utilizatori care se gândesc din timp ce să mai posteze, astfel încât să stârnească invidii sau controverse în cercul social în care se învârt. Barometrul postărilor sunt, de cele mai multe ori, like-urile sau comenturile şi atunci când lucrurile stau aşa, nu este loc de autenticitate.

Sunt mulţi tineri care nu ştiu ce înseamnă noţiunea de a fi fericit. Sentimentul este confundat cu ce cred despre noi cei apropiaţi nouă şi, atunci, avem grijă să le oferim prin intermediul Facebook- ului o poveste despre cum am vrea noi să fim percepuţi. Dacă alegem o astfel de atitudine atunci când nu suntem singuri, aşa procedăm şi atunci când suntem într-o relaţie.

2. Problemele de cuplu care ajung subiect de Facebook nu îşi găsesc acolo rezolvarea.

Dezvăluind toate problemele personale pe Facebook, nu înseamnă că ele îşi vor găsi rezolvarea mai eficient. Postările acelea dramatice, rupte parcă din telenovele, nu au legătură cu rezolvarea unei probleme de cuplu. Atunci când cuplul trece prin momente grele, are nevoie de intimitate şi de respect reciproc.

3. Adevărata fericire vine de la a fi pur şi simplu într-o relaţie fericită cu cineva care te iubește şi ştie să te facă să te simţi iubit.

Nu vei câştiga nimic din postările care au la bază „dovezi’’ de fericire. Fericirea autentică se găseşte în relaţii autentice trăite cu intensitate, cu patos, cu sete, de a iubi şi de a fi iubit. Ce rost are să ştie x sau y că eu sunt fericită, dacă în realitate eu nu mă simt bine într-o relaţie? De ce să alegem să ne minţim pe noi şi pe cei din jurul nostru doar ca să dăm bine? Fericirea în cuplu are de-a face cu îmbrăţişări, săruturi lungi sau „furate’’, cu ore întregi de ras sau cu bucurii mărunte de zi cu zi, care, de cele mai multe ori, nu au legătură cu ce putem filma sau fotografia pentru contul nostru de Facebook.

4. Nimeni nu trebuie să dovedească nimic, nimănui.

Oamenii care sunt într-o relaţie cu adevărat fericită şi sănătoasă nu au nici un interes în a se utiliza reciproc pentru a dovedi cât de fericiţi sunt. Sunt împreună pentru că vor să fie, nu pentru a avea statusul de pe Facebook „într-o relaţie”. Timpul trece şi, odată cu el, trece şi nevoia de a te afirma ca iubit sau iubita a lui x sau y.

Cercetătorii au descoperit că cei care nu folosesc social media sunt, în general, mai fericiţi decât cei care o fac, deoarece ele nu se compară în mod constant cu colegii şi prietenii lor – toţi aceştia par să fie întotdeauna într-un fel de competiţie. Noi, de multe ori, uităm că tot ceea ce contează sunt vieţile noastre reale, relaţiile noastre, experienţele şi sentimentele noastre nu de căutare nesfârşită pentru popularitate on-line.

Acest articol nu îşi propune să aducă în prim-plan ideea că nu este normal să postăm pe Facebook imagini, dedicaţii sau citate de iubire. Toate acestea, cu siguranţă, îşi au rolul lor şi este important să existe. Însă, atunci când nu suntem mânaţi de un sentiment autentic, totul devine lipsit de relevanţă sau chiar dorinţa trufaşă ca egoul să ne fie „gâdilat’’.

Acest articol a aparut in ziarul EVENIMENTUL ZILEI din 28 noiembrie 2016.

Comentarii


Adauga comentariu