Visul: poarta catre propriul inconstient

Visele sunt o succesiune de imagini, idei, emoții și senzații care apar involuntar în mintea noastră în timpul anumitor stadii ale somnului.

Atunci când dormim se succed două tipuri de activități cerebrale: somnul liniștit și somnul REM. Visele apar în cadrul perioadelor REM, atunci când activitatea cerebrală este intensă. Somnul REM durează aproximativ 45 de minute, iar trăirile sunt atât de intense încât oamenii pot simți durere, plăcere, căldură și tot felul de senzații care fac visul să pară cât se poate de real.

Sigmund Freud, fondatorul școlii de psihanaliză, a prezentat, în „Interpretarea Viselor”, teoria potrivit căreia acestea sunt în strânsă legătură cu sentimentul de împlinire. Psihanalistul susține că imaginile, evenimentele și conținutul unui vis reprezintă, de fapt, dorințele latente, stocate în subconștient. Fenomenul se observă mai clar la copii, pentru că visele lor se leagă direct de dorințele pe care le au, spre deosebire de adulți, ale căror vise sunt supuse distorsionării, conținutul lor luând naștere din dorințe ascunse în subconștient.

Carl Jung a propus două metode de interpretare a viselor: obiectivă și subiectivă. Interpretarea obiectivă este cea în care persoanele sau obiectele apărute în vis sunt ceea ce sunt și în realitate. În timp ce abordarea subiectivă este mai dificilă, fiecare obiect sau persoană apărută în vis este un aspect al visătorului. Cu alte cuvinte, dacă în vis o persoană este urmărită de un criminal, este posibil ca visul să releve posibile tendințe ucigașe ale persoanei respective.

Curiozități despre somn și vise

Nu au fost încă decodificate semnificația și scopul viselor, chiar dacă acestea au constituit, de-a lungul timpului, un subiect de interes medical, psihologic, filosofic și chiar și religios. Cu toate acestea, există câteva aspect care și-au găsit explicații plauzibile în urma unor cercetări mai amănunțite. Iată câteva curiozități despre vise:

● Copiii mici nu visează despre ei înșiși până la vârsta de 3 ani;

● Coșmarurile sunt temerile pe care noi le avem într-o anumită perioadă;

● De la 3 ani micuții au, în mod tipic, mai multe coșmaruri decât adulții, acest lucru se întâmplă până în jurul vârstei de 7 ani;

● Majoritatea viselor pe care ni le amintim sunt cele pe care le avem în timpul REM;

● Din punct de vedere fizic, în timpul somnului, trupurile noastre sunt ca și paralizate. Potrivit unor studii, glandele secretă un hormon care ajută la inducerea somnului, iar neuronii au rolul de a trimite semnale coloanei vertebrale, care ne aduce în faza de relaxarea și, ulterior, paralizia temporară a corpului;

● Persoanele pe care le visăm și pe care în mod normal nu le reperăm ca fiind cunoscute sunt, de fapt, chipurile unor oameni cu care am intrat în contact la un moment dat;

● Persoanele care nu visează sunt, în general, cei care au tulburări grave și sunt sub medicamentație specifică;

● Oamenii care s-au născut fără vedere nu visează, însă cei care suferă în timp de această afecțiune, visează normal;

● Un alt aspect interesant este că atunci când sforăim, nu visăm;

● Avem nevoie de 5 minute după ce ne-am trezit pentru a uita jumătate din ce am visat, iar după 10 minute, mai bine de 90%;

● Uităm și mai repede ce am visat dacă imediat ce ne trezim, ne uităm pe geam;

● Un studiu recent asupra somnului a scos la iveală că întreruperea viselor în mod constant a adus după sine dificultăți de concentrare, iritabilitate, halucinații și semne de psihoză celor care au participat la acest experiment.

Onirologia este studiul științific al mecanismului și conținutului viselor. Este important de știut că studiul onirologiei este diferit de analiza viselor, scopul acesteia fiind de a analiză cantitativ procesul viselor în loc de a analiză semnificația lor.

Acest articol a aparut in Evenimentul zilei din data de 22 mai 2017

Comentarii


Adauga comentariu