Tu stii sa spui… NU?

Unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi înșine este să învățăm să spunem NU, adică să refuzăm. Acest lucru presupune să nu răspundem afirmativ la tot ce ni se solicită și, chiar mai mult, să punem pe primul loc prioritățile și propriile planuri

Această asumare de a spune NU este una din problemele des întâlnite atât în dezvoltarea personală, cât și în cea profesională. De fapt, atunci când evităm să spunem NU, conștient sau inconștient, avem niște scenarii de viață cum ar fi:

● vrem să fim plăcuți și acceptați de cei din jur;

● vrem să-i ajutăm pe cei din jur înainte să ne ajutăm pe noi;

● vrem să evităm conflictele;

● vrem să nu deteriorăm relațiile cu cei apropiați;

● vrem să profităm de oportunități din teama că acestea să nu fie ratate;

● vrem să credem că așa o să fim fericiți;

● vrem să demonstrăm că suntem în stare;

● ne lipsesc abilitățile de comunicare;

● pur și simplu am fost învățați de familie, la școală sau în societate, că nu este frumos să refuzi.

Depresia, lipsa încrederii în tine, o stimă de sine scăzută, un trecut dureros care ți-a erodat capacitatea de a stabili limite sănătoase cu ceilalți și cu mediul înconjurator. Acestea sunt câteva din cauzele care îți pot provoca acel sentiment de frică, de neputință, și care te pun în situația să spui NU unei situații nedorite. Trebuie să știi că toate acestea pot fi remediate și dacă îți vei direcționa o vreme atenția și concentrarea, vei putea stabili noi limite sănătoase cu mediul înconjurator, îți vei îmbunătăți stima de sine și îți vei recăpăta încrederea în tine.


Depresia, lipsa încrederii în tine, o stimă de sine scăzută, un trecut dureros care ți-a erodat capacitatea de a stabili limite sănătoase cu ceilalți și cu mediul înconjurator


În concluzie, nu e nevoie să spunem NU la orice, oricui și oricând, ci atunci când simțim că, pur și simplu, acea acțiune este în plus, când suntem nevoiți să stăm peste program, când simțim că doar noi ajungem să cedăm mereu și mereu, când suntem obosiți și mai ales când avem în cap deja un alt program.

În realitate, atunci când facem mai mult decât trebuie pentru locul de muncă, pentru copii, prieteni sau familie, nu o să fim percepuți ca niște super eroi… ci pur și simplu o să fim percepuți ca cei care au obligația să facă acele lucruri. Numai că, în timp, noi dezvoltăm anxietăți, frustrări și, fără să ne dăm seama, stricăm relațiile cu cei din jur și întrebare este dacă chiar se merită? Dacă nu este mai sănătos să refuzăm?

Limita de măsură pentru a cere oamenilor din jur lucruri suntem chiar noi și, înainte de a cere mereu și mereu lucruri, ar trebui să ne gândim dacă noi am fi dispuși sa le facem.

Șase modalități de depășire

De cele mai multe ori evităm să spunem NU, pentru că nu știm cum să punem problema astfel încât sa nu lezăm pe nimeni, așa că vă propun câteva strategii pentru a depăși aceste bariere.

1. Clarificarea motivului pentru care vrei să spui NU. Acest lucru te va ajuta să devii mai încrezător atunci când refuzi pe cineva, pentru că deja știi ce ai de făcut și știi că timpul tău este deja alocat altor activități.

2. Este important să le arăți celor pe care vrei să îi refuzi că apreciezi faptul că s-au gândit la tine. Mulțumește-le pentru inițiativă, spunându- le că te simți flatat că s-au gândit la tine.

3. Însuși motivul pentru care spui NU este un punct de sprijin. Atunci când enunți un motiv, șansele ca celălalt să înțeleagă că răspunsul tău este un refuz sunt mai mari, iar argumentul, de cele mai multe ori, poate cântări astfel încât cei din fața noastră să nu o ia personal.

4. Este mult mai bine sa spunem „poate“ în loc de NU. În anumite situații este o metodă bună de aplicat în cazul care oferta te tentează, dar nu ești hotărât dacă o accepți. Oferă un termen limită până când îi vei comunica răspunsul final.

5. De cel mai multe ori spunem NU propunerii, nu persoanei. Dacă propunerea nu te mulțumește, ai grijă să formulezi un răspuns din care să reiasă că refuzi exclusiv oferta primită.

6. Dacă celălalt este insistent, fii la rândul tău perseverent. Nu te lăsa copleșit de insistențele celor din jur. În schimb, adoptă și tu un comportament la fel de stăruitor. Poți apela chiar și la o replică plină de umor.

Acest articol a aparut in ziarul EVENIMENTUL ZILEI din 18 aprilie 2016.

Comentarii


Adauga comentariu